Editorial

Editorial “Europarlamentarele” transformate în “prezidenţiale” Despre criză, secetă , circ, guvernanţi şi paparude Cum de-ajuns România din “grânarul Europei”, cum era supraumită în perioada interbelică, în România importatoare de grâu şi produse de panificaţie? Ce s-a întâplat cu fibrele acestei naţii eminamente agrară? Agricultura a devenit o problemă pentru România, nu de ieri, de azi, ci de prin anii ’62, adică odată cu încheierea colectivizării. Anul acesta însă, unei crize economice globale, tot ce ar mai lipsi României ar fi o criză alimentară.
În plină recesiune economică, pe deasupra şi într-un an cu două campanii electorale, o secetă era tot ce mai lipsea românilor! Şi fără să se lase prea mult aşteptată, seceta s-a şi instalat. O secetă care va pârjoli între patru şi şapte-opt milioane de ha de teren arabil. Cert este că România este an de an prozonieră fie a inundaţiilor, uneori catastrofale, fie a unor ani cu secetă prelungită, la fel de catastrofali. Şi acesta se tot repetă de 20 ani, fără ca vreo guvernare să-i poată pune capăt. Din păcate cele două stihii naturale afectează an de an o Românie paradoxală, care prin reţeau hidrografică, pe de-o parte şi barajele şi lacuri de acumulare, pe de-altă parte, poate face faţă atât inundaiilor, cât şi secetei prelungite. Dovadă? Ungaria importă apă din România, pentru a-şi iriga culturile! Apoi ne va vinde la preţuri europene fie grâul irigat acum cu apă din România, fie direct făină. Cu toate acestea, din cauza lipsei unei strategii naţionale, a lipsei unui sistem de irigaţii performant şi a unei clase politice responsabile, românii trebuie să suporte în fiecare an fie seceta, fie inundaţiile. De fapt care sistem de irigaţii? Cel distrus în primii ani de după evenimentele din Decembrie ’89? Ei bine acela se află de-atunci pe butuci: dalele din beton pot fi văzute în curţile unor români obişnuiţi cu ciordeala, iar conductele, motoarele şi motopompele, fie au fost vândute la REMAT-uri şi au ajuns la retopit înTurcia, fie “băieţii deştepţi” le-au şterpelit, pentru a le folosi în interes propriu. Trist este că dintr-o suprafaţă de peste 3, 600 milioane ha irigate pe vremea lui Ceauşescu, acum , după 20 de ani, România mai poate iriga doar 563.000 ha, din suprafaţa irigată pe vremea lui Ceauşescu. Şi în tot acest timp, în care pământul pur şi simplu strigă, dacă nu cumva ţipă după un strop de apă, iar după atâta secetă a început să se crape, guvernanţii în loc să se ocupe de “şantierele de irigaţii”, să ofere soluţii, oferă circ acum , şi pâine, la sfântul aşteaptă şi nu mai prididesc cu survolatul ţării în lung şi-n lat, pe bani publici, pentru cerşirea unui amărât de vot. Şi nu atât pentru “europarlamentare”, cât mai ales pentru “prezidenţialele de la toamnă”. De altfel, prezidenţialele au luat de la început locul europarlamentarelor. S-a ajuns până acolo încât în cadrul unor vizite ale lui Traian Băsescu în Oaşi, Bistriţa şi Bucovina, preşedintele s-a lăsat întâmpinat de fostul ministru al Agriculturii Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PDL şi peşedintele CJ Suceava, la fel cum era pe vremuri Ceauşescu: cu aranjamentul grafic al unei turme de oi şi miei împăiaţi, cu care scrisese pe versantul unui munte, numele preşedintelui şi al PDL.
Cum or fi reuşit oare izraenii să cultive deşertul şi noi nu suntem în stare să cultivăm unul dintre cele mai fertile soluri din Europa? Aceiaşi izraelieni au cele mai performante siteme de irigaţii poate din lume, irigatul cu picătura, programată de calculator, iar noi am reuşit să ne furăm singuri căcilile desfiinţând un sistem de irigaţii,poate vechi, depăşit moral şi fizic, dar care exista măcar. Nici chinzii nu s-au lăsat mai prejos şi şi-au pus la punct un vast program de vreme artificială bazată pe un sistem de 7000 de lansatoare de rachete, care aduc ploia şi distrug norii purtători de grindină Ce-i lipseşte României să redevină “grânarul Europi”? Am să răspund tot eu: o strategie, sau mai cooll spus, un masterplan pe termen măcar mediu, despre agricultura naţională. Dacă România ar fi avut o agricultură perforamntă efectele nocive ale acestei crize ar fi fost diminuate cu cel puţin 30%-35%, iar românii ar fi avut asigurată măcar pâinea. Destul de probabil, spre exemplu, ar fi câştigat un mandate de europarlamentar acei candidaţi care ar fi amintit că odată ajunşi în Parlamentul Europei ar fi ajutat de-acolo agricultura românească. Şi spun “de-acolo” şi nu de-aici, pentru că din România nu credem că se mai poate întâmpla ceva bun pentru agrricultura României. În ţară amputărărilr bugetare au început cu agricultura în favorea tichetelor de vacanţă, inţiate de “blonda” de la Turism. Acum, când nu se mai poate schimba nimic, nu ne mai rămân decât rugăciunile către sfinţi şi ritualurile cu paparudele care aduc ploaia. Poate li se organizează guvernanţilor un dans ritualic executat de paparude, asezonat cu chiuiturile politicienilor, hăhăielile prezidenţiale şi încheiat cu urarea prezidenţială: “Să trăiţi bine!” Ştefan Dumitru Afrimescu